Efectul nebănuit al CO2: ce se întâmplă cu următoarea eră glaciară

Efectul nebănuit al CO2: ce se întâmplă cu următoarea eră glaciară
Publicat: 15/01/2016, 10:13

Această analiză științifică a fost realizată cu scopul de a determina condițiile care stau la baza glaciațiunilor de pe Terra, precum aceea care s-a manifestat pe planeta noastră în urmă cu peste 12.000 de ani.

Potrivit acestui studiu, publicat în revista Nature, cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă este mult prea mare, iar Terra va intra într-o fază prelungită de încălzire.

„În teorie, următoarea eră glaciară ar putea să înceapă mult mai târziu în viitor, dar nu există nicio importanță practică în a discuta dacă ea va începe peste 50.000 sau peste 100.000 de ani”, a declarat Andrei Ganopolski de la Institutul de Cercetări despre Impactul asupra Climei, din orașul german Postdam, coordonatorul studiului.

Terra a cunoscut mai multe cicluri de ere glaciare, întrerupte de perioade de încălzire, pe parcursul ultimilor 2,5 milioane de ani, în perioada cuaternară.

Calotele glaciare au acoperit regiuni întinse, apoi s-au retras. În punctul ei de maximă extensie, ultima glaciațiune a acoperit cea mai mare parte din America de Nord, nordul Europei, Rusia și Asia.

În emisfera sudică, o expansiune vastă a ghețurilor a cuprins teritorii importante din Chile și Argentina.

Un parametru fundamental care determină intrarea Terrei într-o eră glaciară este definit de modificarea naturii orbitei planetei noastre în jurul Soarelui.

Traiectoria Terrei în jurul Soarelui nu descrie un cerc perfect și, de-a lungul timpului, axa de rotație a planetei noastre s-a modificat la rândul ei.

Aceste variabile influențează cantitatea de radiație solară primită de Terra și, dacă un anumit prag critic este atins la latitudinile medii din emisfera nordică, atunci se produce o glaciațiune.

Cercetătorii germani au confirmat această teorie prin intermediul modelului lor computerizat de prognoză, care a arătat, de asemenea, rolul important avut de concentrația gazelor cu efect de seră prezente în atmosfera terestră.

Potrivit calculelor făcute, Terra „a ratat” probabil de foarte puțin intrarea într-o eră glaciară în urmă cu câteva sute de ani, cu puțin timp înainte de debutul revoluției industriale.

„Acum ne aflăm în perioada în care vara din emisfera nordică se află la cea mai mare distanță de Soare. În condiții normale, perioada interglacială ar fi deja încheiată, iar o nouă calotă de gheață ar fi început să se formeze. Așadar, în principiu, ne aflăm în condiții perfecte din punct de vedere astronomic. Dacă am fi avut o concentrație de CO2 de 240 părți per milion (în urmă cu 200 de ani), atunci gheața ar fi început să se extindă. Din fericire, am avut o concentrație ce a fost puțin mai mare, de 280 părți per milion”, au declarat coordonatorii studiului.

În prezent, în societatea industrială din zilele noastre, concentrația de CO2 din atmosferă este de peste 440 părți per milion (ppm).

Cercetătorii germani spun că acest climat interglacial va fi susținut probabil pentru cel puțin 20.000 de ani sau, cel mai probabil, pentru 50.000 de ani, chiar dacă dioxidul de carbon ar fi rămas la aceeași concentrație cu aceea din secolul al XVIII-lea.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu